Chef Pedro Mendes este Executive Chef la Boulevard 73, restaurantul flagship al hotelului de 5 stele Corinthia Grand Hotel du Boulevard Bucharest, deschis oficial in primavara acestui an. 

Sosirea lui in Romania si construirea acestui concept gastronomic marcheaza un moment important nu doar pentru piata locala de fine dining, ci si pentru pozitionarea Bucurestiului pe harta europeana a experientelor culinare remarcabile. 

Meniul creat – rafinat, viu, echilibrat – propune o calatorie a gusturilor intre Portugalia, Franta si Romania, cu un accent pronuntat pe conceptul farm-to-table si pe ingrediente locale atent selectionate. Totul este gandit ca o matrioska senzoriala, in care simplitatea si tehnica se intrepatrund cu memoria si surpriza.

Pedro Mendes este unul dintre cei mai apreciati bucatari portughezi ai generatiei sale. 

Autodidact, format in bucatarii din Belgia, Franta, Marea Britanie si Irlanda, a fost primul chef portughez selectat in programul exclusivist „Les Rencontres Etoilees” al Academiei Alain Ducasse – o onoare rezervata anual doar unui numar extrem de limitat de bucatari din intreaga lume. Experienta lui internationala, recunoasterea din partea Ghidului Michelin, colaborarile cu designeri de produs, scriitori si muzicieni, dar si atentia pentru ingredientele uitate si combinatiile inedite transforma fiecare meniu pe care il semneaza intr-o declaratie de intentie.

Nascut in Carnaxide si crescut in Almada, Portugalia, a urmat initial o cariera in drept. Insa pasiunea profunda pentru gastronomie l-a determinat sa se reinventeze si sa aleaga bucataria. A debutat in Belgia si a lucrat in tari precum Olanda, Franta, Anglia si Irlanda, inainte de a reveni in Portugalia, in 2001, unde s-a impus rapid ca una dintre vocile influente ale scenei culinare nationale. A scris trei carti de referinta: Cozinha Sem Livro (2010), despre gatitul intuitiv fara retete scrise, O Renascer da Bolota (2013), o pledoarie pentru reintroducerea ghindei in bucataria contemporana, si Algo com Algas / Something with Seaweed (2021), volum bilingv cu 40 de retete pe baza de alge, fiecare insotita de un vin din regiunea Lisabona.

Interviul de mai jos, realizat fata in fata la Corinthia Bucharest, exploreaza nu doar ce inseamna sa construiesti o bucatarie de autor intr-o tara noua, ci si ce inseamna sa vii cu toata mostenirea ta gastronomica, emotionala si culturala intr-un oras in care pasionatii de fine dining prind tot mai mult curaj. Este si despre cum inveti sa vezi minunile orasului in care traiesti prin ochii unui expat care se concentreaza pe ce poate construi pe scena culinara bucuresteana, nu pe lucrurile care nu sunt indeajuns.

Sunteti primul bucatar portughez selectat pentru prestigiosul program „Les Rencontres Étoilées” de la Academia Alain Ducasse. Cum v-a modelat aceasta experienta filosofia culinara? Stiu ca este un program foarte exclusivist care admite doar zece bucatari din intreaga lume in fiecare an.

Alain Ducasse este un fel de erou pentru mine. A fost intotdeauna un simbol al scenei culinare si o persoana pe care o admir cu adevarat. Intr-o zi ma uitam la cursurile disponibile si l-am gasit pe acesta. Am aplicat, gandindu-ma ca nu se va intampla si, intr-o zi, am primit un telefon din Franta si am raspuns. Era o doamna care face un interviu la telefon si apoi a terminat apelul spunand, bine, ok, deci mai avem un post vacant, si daca il vrei, este pentru tine.

M-am simtit ca un copil intr-un magazin de dulciuri. Am fost foarte, foarte fericit. A fost o experienta extraordinara sa cunosc alti bucatari la un nivel inalt si, evident, sa lucrez indeaproape cu bucatarii care lucreaza cu Alain Ducasse si cu Alain Ducasse insusi. Deci a fost o experienta de invatare extraordinara.

Ati fost inclus in Ghidul Michelin si detineti chiar un record mondial Guinness. Ce inseamna aceste forme de recunoastere atat personal, cat si profesional. In special Ghidul Michelin, desigur, care este simbolul suprem al oricarui chef.

Nu as fi onest daca as spune ca nu exista o anumita vanitate care vine odata cu asta. Dar, mai ales, este vorba de un simt al responsabilitatii. Dobandesti un sentiment de responsabilitate pentru ca stii ca atunci cand oamenii te viziteaza, au asteptari mari, iar tu trebuie sa te ridici la inaltimea lor. Asadar, de fiecare data cand se scrie ceva, cand apar la televizor, cand primesc un premiu sau ceva de genul acesta, mai mult decat vanitatea, pentru ca nu este mai mult de atat, este sentimentul de responsabilitate pe care il am de a ma ridica la inaltimea asteptarilor clientilor.

Initial ati studiat dreptul inainte de a trece in lumea culinara. A existat un moment sau o experienta anume care v-a convins ca mancarea este adevarata dvs. vocatie?

Categoric. Am fost in Belgia la un moment dat, eram foarte tanar, am cerut o slujba si m-au intrebat daca vorbesc franceza, iar eu am raspuns ca da. Am fost destul de increzut. Desigur, vorbeam franceza. Asa ca am inceput si mi-au spus, asculta, franceza ta nu este atat de buna, dar am un loc de munca in bucatarie, daca vrei. Iar eu am spus: e fantastic. Asa ca am stat acolo cateva luni, spaland vase si a existat un moment in care ma uitam la baietii din bucatarie si mi-am spus ca asta vreau sa fac in viata mea. Nu am facut-o imediat, m-am intors si am continuat sa merg la Facultatea de Drept. Dar acela a fost un moment definitoriu in care mi-am dat seama ca intotdeauna mi-am dorit sa fac asta. 

Pe vremuri, nu era un lucru atat de important, bucatarii nu erau recunoscuti ca atare nicaieri in lume, era un fel de slujba minora, de fapt. Si intotdeauna spun asta: mama a acceptat ca am o slujba normala abia dupa a doua carte pe care am lansat-o. Asa ca acela a fost momentul definitoriu.

Sunteti un bucatar autodidact cu o traiectorie internationala – Belgia, Franta, Regatul Unit, Irlanda. Cum v-a modelat fiecare dintre aceste tari identitatea culinara? 

Mereu mi-a placut sa calatoresc si sa vad alte culturi, mai ales cand vine vorba de gatit. Cred ca suntem foarte privilegiati sa putem lucra oriunde in lume, practic, in afara de bariera lingvistica. Totusi, majoritatea bucatariilor din lume vorbesc o singura limba. Este bine sa avem aceasta legatura cu alte tari. 

Sa luam Portugalia si Spania, de exemplu. Avem bucatarii foarte diferite si totusi suntem atat de apropiati. Motivul este ca, la un moment dat, Portugalia si Spania au impartit lumea in doua. Astfel, portughezii au avut Africa si Brazilia, iar spaniolii au avut restul Americii. Asadar, toate produsele care veneau erau diferite de la un loc la altul. Acestea fiind spuse, calatoriile iti dau ocazia sa cunosti alte produse, chiar sa le aduci cu tine, chiar sa gatesti cu alte produse. Uneori avem unele produse in curtea noastra si nu le acordam atentie, iar apoi mergem intr-o alta tara si vedem ca sunt foarte folosite in acea tara, cu mai multe moduri de utilizare. 

Unele tari au o cultura alimentara mai bogata decat altele. Anthony Bourdain obisnuia sa spuna ca portughezii stau la masa si vorbesc despre ce vor manca la cina. Asadar, masa este un lucru important pentru portughezi. si este bine sa vedem cum vede restul lumii scena culinara. 

Dar dupa ce ati trait in diferite tari si ati incorporat tot ceea ce ati invatat in experienta culinara, va simtiti ca un bucatar portughez cu experienta internationala sau mai degraba un chef al lumii intregi?

Imi place fraza filosofului grec Sofocle: „Nu sunt din Atena, nu sunt din Grecia. Sunt un cetatean al lumii”. Asa ca ma pot ridica la inaltimea acestui motto. 

Dupa ce ati condus restaurante iconice in Portugalia, ati ales sa va relocati in Romania. Care a fost motivatia personala din spatele acestei mutari?

A fost neasteptat si a fost o motivatie personala pentru mine. Am calatorit timp de 10 ani, apoi s-a nascut fiul meu. In ultimii 20 de ani, am stat sau am trait in Portugalia, evident, mereu calatorind si crescandu-mi fiul. Fiul meu, Miguel, este la facultate, iar anul trecut a fost o perioada in care a vrut sa studieze prin programul Erasmus si a plecat sase luni in Mexic. Si am simtit un fel de gol. Intotdeauna am avut grija de Miguel, intotdeauna am fost un tata singur care il ducea la scoala, il ducea la fotbal, lucrand in acelasi timp, evident. Dintr-o data a aparut un sentiment de gol. Si cand s-a intamplat acest lucru… sunt foarte bun prieten cu Miguel Teixeira, care este bucatarul-sef al lantului portughez Corinthia Hotels. El mi-a povestit despre acest proiect din Bucuresti si stia ca nu ma simteam implinit. Asa ca atunci cand a venit cu aceasta oferta, am venit sa o vad si am spus, de ce nu? Este o aventura, daca nu o fac acum, cand? 

Asa ca a fost sansa mea sa calatoresc din nou. Imi iubesc tara, nu ma intelegeti gresit, si imi plac multe dintre lucrurile pe care le-am facut acolo. Dar este provocarea pe care am gasit-o aici, la Corinthia, in special, in Bucuresti. Sunt foarte pasionat de asta si simt ca pot face o diferenta. Asta este ceea ce ma implineste. Imi place sa instruiesc personalul, sa predau si toate aceste lucruri. Simt ca Bucurestiul se afla acum intr-o pozitie in care se afla Portugalia in urma cu aproximativ 15 ani in ceea ce priveste scena culinara. Este emergenta. 

Ce simtiti ca v-a oferit Romania pana acum, cum este experienta de aici?

Este o perioada scurta, sunt aici de mai bine de o luna, dar a fost o munca intensa, evident. Bucurestiul a fost o mare surpriza, una foarte pozitiva. In Portugalia nu prea avem habar sau idee despre ce este Romania. Le-am spus tuturor prietenilor si familiei mele sa vina sa vada aceasta tara pentru ca ne-am inselat, avem o idee gresita despre Romania. Iar cand am venit aici, am vazut un oras foarte civilizat, foarte organizat, foarte curat. Apoi, oamenii nu sunt ceea ce m-as fi asteptat din Europa de Est. Oriunde merg, oamenii sunt draguti, sunt prietenosi, ospitalieri. Asa ca este o mare surpriza, o surpriza placuta. Sunt foarte fericit sa fiu aici. 

In calitate de Executive Chef la Corinthia Bucharest, ati gandit meniul ca o degustare care trece prin Portugalia, apoi prin Franta si prin Romania. Ce a inspirat aceasta structura narativa?

Cei de la Boulevard 73 au avut de la inceput aceasta filosofie a unei fuziuni romano-franceze, datorita istoriei cladirii si a bulevardului, a hotelului si chiar a restaurantului. Am studiat in Franta si imi place sa gatesc frantuzeste, asa ca este ceva care imi este foarte drag. Evident, daca vin din Portugalia, ar trebui sa aduc si o parte din inspiratia mea. Asa ca am vrut sa spun un fel de poveste a unei calatorii, in care bucatarul vine din Portugalia, se opreste la Paris si ajunge in Romania. Cel mai important este ca atunci cand oaspetii se aseaza la masa, sa stie ca sunt in Romania. Asta spun de obicei, ca eu nu fac mancare, eu spun povesti. Toate elementele din meniu sunt titluri pentru o poveste, iar fiecare fel de mancare este o poveste diferita. Apoi, toate se combina si se reunesc in aceasta calatorie din Portugalia la Bucuresti. Sper ca ii va inspira si pe oameni sa fie curiosi sa viziteze si ei Portugalia. Este un fel de ambasada si viceversa. 

Va place sa lucrati foarte structurat, aveti idei foarte structurate despre cum ar trebui sa decurga totul, diferiti piloni pentru meniu, diferiti piloni pentru modul in care antrenati echipa. De unde vine modul acesta de lucru?

Dobandesti un anumit mod de a lucra pe care il iei din experiente, mai ales din caderi. Invatam mai mult atunci cand cadem decat din succes. Ei bine, de fapt, nu invatam nimic din succes. Invatam totul din nereusite. Cand structurez un meniu, este foarte important sa vad logistica bucatariei, cat de mare este, echipamentele, farfuriile pe care va fi servita mancarea. Apoi, al doilea lucru crucial este personalul. Cati angajati avem, care sunt abilitatile lor, cat de departe pot merge? Si de aici pornesti. Nu le poti cere oamenilor sa faca imposibilul. Si acesta este procesul. Apoi, evident, trebuie sa vezi camera in care veti servi mancarea. Ce fel de camera este? Cum vi se pare? Se simte ca o cina rafinata sau se simte mai casual, se simte ca o experienta la comun?  Si bineinteles, este important unde ma aflu. Sunt in Bucuresti, asa ca vreau ca oamenii sa simta asta atunci cand vad masa. 

“Cand reusim sa obtinem aromele, cel mai bun compliment pe care il poti primi de la clienti este ca au mancat ceva care le-a amintit de copilaria lor. Cand reusesti sa-i faci pe oameni sa-si aminteasca de copilarie printr-o farfurie de mancare, ai castigat.” (Chef Pedro Mendes)

Meniul de la Boulevard 73 este conceput sa evolueze la fiecare trei luni si a fost construit ca o matrioska de gusturi. Cum traduceti aceste idei in experienta culinara?

Evident, am fost la piete, acesta este primul lucru pe care il fac mereu oriunde ma duc. Ma intalnesc cu furnizorii, cu producatorii locali, vad care este cultura alimentara, ce functioneaza cel mai bine pentru a ma inspira. Si, evident, vreau sa urmez anotimpurile, deci orice este in sezon, vom spune o poveste despre acel produs. 

In ceea ce priveste matrioska gusturilor, fiecare fel de mancare trebuie sa aiba o anumita complexitate. Este ca atunci cand primesti un produs si il gatesti in moduri diferite, si obtii toate aceste straturi de arome diferite cu un singur produs. Este un lucru foarte pasionant, intrigant si provocator. Dar daca iei un produs si il gatesti de 3 sau 4 ori si il pui intr-un singur fel de mancare, totul este ca acelasi produs, dar cu nuante, gusturi si texturi diferite.

Ati spus ca doriti ca oamenii sa recunoasca originile diferite ale mancarurilor. Daca este din Portugalia, Franta si Romania. Nu este vorba doar de o fuziune pe care vrei sa o recunoasca. Cum faceti asta? Cum va asigurati ca este foarte usor de recunoscut provenienta unui ingredient sau modul de a-l gati?

Cumva, produsele vorbesc de la sine. Cand incrucisezi produse traditionale din Portugalia cu produse traditionale din Romania, spui o alta poveste si le conectezi. Am inceput meniul nostru cu un singur lucru: pastel de nata, care este foarte popular in Lisabona. Este o tarta dulce, dar eu o fac cu cod, deci este satioasa. Mancam mult cod in Portugalia. Aceasta este o mica gustare din Lisabona. Apoi avem o alta gustare, o bomboana Ferrero Rocher, facuta cu foie gras si care te duce imediat in Franta.

Si apoi avem o tarta cu branza Horezu, care este romaneasca. Deci acesta este primul pas pe care l-am facut. Asa ca atunci cand va asezati la masa, asta servim si intelegeti cam incotro se indreapta calatoria. 

Stiu ca ati construit relatii cu fermierii si producatori locali din Romania. Cum v-au influentat interactiunile cu ei meniul final de la Boulevard 73?

Este fantastic. De exemplu, m-am gandit sa fac painea in casa, apoi am gasit o brutarie dupa colt si brutarul atat de pasionat de ceea ce face incat mi-am spus ca trebuie sa ma asociez cu tipul asta, are un produs foarte interesant. Si mai sunt altii care fac un unt minunat, facut in casa. Mereu mi-a placut sa lucrez cu oameni care lucreaza cu pasiune, sa ma inconjor de astfel de oameni.  Asa ca avem aceasta legatura si ne invatam unii pe altii. Despre asta este vorba in viata, nu-i asa?

Romania este cunoscuta pentru peisajul sau agricol bogat si stiu ca in centrul conceptului Boulevard 73 se afla filosofia farm-to-table. Ce ingrediente locale v-au surprins sau inspirat cel mai mult?

In principal, legumele, aveti legume minunate. Si unele lucruri pe care nu le-am mai vazut pana acum, cum ar fi frunza de wasabi. Sunt legume de inalta calitate, unele dintre cele mai bune pe care le-am vazut pana acum. Am lucrat si cu carnea de porc mangalita. Dar mai sunt atat de multe de vazut. Trebuie sa merg in partea rurala a Romaniei pentru a vedea ce se cultiva acolo. Prazul este fantastic, de fapt, aveti aceasta zona Oltenia, care este foarte populara cu prazul. Iar eu am ales sa il gatesc in cinci feluri diferite. 

Iar in acest sens, ati creat “Leeks and Oysters”, un fel de mancare care uneste Romania si Portugalia intr-o farfurie. Cum ati ajuns sa transformati aceasta creatie in semnatura dvs?

Portughezii adora stridiile, iar francezii adora stridiile portugheze. Asa ca ati inteles bine, sunt doua tari legate intre ele. Apoi, prazul, este un fel de omagiu pentru ca am mancat acest fel de mancare din 2018 si aceasta este probabil a cincea sau a sasea versiune a felului de mancare pe care o prepar. Cand am venit aici si mi s-a spus despre prazul din Oltenia, am zis ca trebuie sa fac acest fel de mancare pentru ca este o poveste perfecta si pentru a aduce un omagiu unei zone care este cunoscuta aici pentru prazul sau. Apoi am gatit prazul in cinci feluri diferite si l-am servit cu stridii proaspete. Aveti prazul sub forma de piure, prazul prajit, scurs in ulei si prazul spuma.

Cum se impaca radacinile dvs de fine-dining si precizia de nivel Michelin cu caracterul rustic al traditiei culinare romanesti?

Cand te uiti la bucataria traditionala portugheza, aceasta este, de asemenea, foarte rustica. Provocarea este sa o facem intr-un mod diferit, atragator. Cand reusim sa obtinem aromele, cel mai bun compliment pe care il poti primi de la clienti este ca au mancat ceva care le-a amintit de copilaria lor. Cand reusesti sa-i faci pe oameni sa-si aminteasca de copilarie printr-o farfurie de mancare, ai castigat. Poti lua acea rusticitate, asa cum am facut eu cu bucataria portugheza, si sa o pui pe masa. 

In Portugalia, in urma cu 15 ani si chiar si acum, exista inca unii oameni care sunt reticenti in ceea ce priveste bucataria rafinata. Ei vad o fotografie si spun, oh, aceasta este o farfurie atat de mare pentru o cantitate atat de mica de mancare. Dar nu este asa, ceea ce facem noi este o degustare si in loc de un singur fel de mancare, care poate fi minunat, avem mai multe feluri de mancare mici si diferite. Astfel, veti avea o experienta culinara si veti calatori prin mai multe arome. Si daca puteti spune si o poveste, este un castig pentru toti.

Ati gatit pentru publicul din intreaga Europa si chiar in Amazon. Care a fost cel mai memorabil fel de mancare pe care l-ati servit vreodata – si de ce?

Exista un fel de mancare care ma insoteste de mult timp. Imi place sa lucrez cu alge marine si este un fel de mancare nationala portugheza care se numeste Bacalhau a Bras. Se face cu cod, dar eu il fac cu alge marine in loc de peste. Si in Amazon, am gasit aceasta planta care era foarte frumoasa si intensa si iti dadea un fel de palma in gura. Am incorporat-o in acest fel de mancare si a fost foarte, foarte interesant. Asa ca este unul dintre acele lucruri pe care mi le amintesc. Amazonul este un loc minunat, este magic. Are de toate, lucruri pe care nu mi le-am imaginat niciodata ca exista.

Apropo de aromele care te duc in copilarie, care este ingredientul sau felul de mancare care va poarta in copilarie?

Coriandru si usturoi, tot timpul. Avem o zona in Portugalia care imi este foarte draga. Mama mea este originara din acea zona si era una dintre cele mai sarace, poate ca inca mai este. Era o zona saraca, rurala. Si ei au acest fel de mancare locala care este practic o supa facuta cu paine, usturoi, coriandru, ulei de masline si apa. Asta e baza. Apoi se poate pune cod, se poate pune un ou sau altceva. Imi amintesc ca am mancat supa asta cand eram copil si mama obisnuia sa o faca cu cod. Imi plac coriandrul, usturoiul si uleiul de masline amestecate. Obisnuiam sa inmuiem painea in ea. Si asta este ceva care ma duce mereu cu gandul la trecut. Probabil de aceea imi place sa gatesc cu coriandru.  

Spuneati intr-un interviu ca „memoria este mai importanta decat tendintele”. In epoca Instagram/TikTok, cum ii faceti pe oameni sa-si aminteasca un fel de mancare dincolo de aspectul vizual?

Cand te uiti la Instagram, care este grozav si este foarte important pentru noi in zilele noastre, impartasim cu lumea ceea ce facem si prezentarea frumoasa a felului de mancare si speram ca acest lucru va deschide apetitul oamenilor de a veni sa ne viziteze. Dar exista si reversul medaliei, si anume ca uneori vezi un fel de mancare foarte Instagramabil, iar apoi il gusti si nu are gust bun. Deci, cel mai important este, evident, gustul. Gustul si amintirea cu care raman oamenii nu se regasesc intr-o fotografie. Fotografia ramane ca o rememorare, dar nu ramane ca o amintire. Asadar, provocarea este sa poti oferi cuiva ceva care sa aiba gust, care sa fie atat de unic si de diferit, incat sa nu-l uite niciodata. 

Instagram si fine dining merg bine impreuna pentru ca este vorba si despre arta plating-ului. Ideea este ca nu putem uita niciodata ca ceea ce punem in farfurie trebuie sa aiba gust. Nu poate doar sa arate bine. Imi amintesc ca intr-o zi eram jurat la un concurs si cineva mi-a dat ceva de mancare, care avea o spuma deasupra si am gustat spuma separat si nu avea niciun gust. Si am intrebat, de ce spuma? Iar ei au spus ca doar pentru ca arata frumos. Doar pentru ca e frumoasa. Nu este indeajuns.

Sunteti mult mai mult decat un chef, sunteti, de asemenea, un cercetator si scriitor a trei carti. In ce masura cercetarea si scrisul joaca un rol in bucataria dumneavoastra? Cum alegeti ce puneti in carti? 

Produsele ma ajuta. Primul a fost despre peste, al doilea a fost despre ghinde, un fruct consumat de porcii negri — pata Negra —, o rasa de porc este crescuta in zona despre care am vorbit, Alentejo. La un moment dat, am gustat o ghinda si mi-am spus, de ce nu am folosi asta in bucatarie? Am inceput sa cercetez si nu am gasit nimic. Asa ca am decis sa fac o carte despre asta si toata lumea m-a facut nebun. Cartea a stat pe raft timp de doi ani, nimeni nu a vrut sa o publice pentru ca au spus ca ghindele sunt pentru porci. In cele din urma, cartea a aparut si a fost un succes. Si, dintr-o data, oamenii au inceput sa gateasca cu ghinde. Acum primesc povesti de la oameni care imi spun ca ei chiar au mancat ghinde pe vremuri. Asadar, era un produs nefolosit, poate folosit cu sute de ani in urma, apoi a incetat din cauza cresterii rapide a cerealelor si nu a ramas in bucataria nationala. Dar de cand a aparut cartea, a devenit foarte popular acolo. Acum oamenii folosesc ghinda pentru a face faina din ea. Iar din faina se pot face o serie de lucruri. 

Ultima carte publicata a fost ceva ce am marinat o vreme, iar apoi am profitat de ocazia pandemiei si am scris-o despre alge marine. Deci merg pe ingrediente foarte specifice, este vorba despre celebrarea produsului, asta este ceea ce ma motiveaza.

Daca ar trebui sa lasati in urma un singur fel de mancare – un fel de epitaf culinar – care ar fi acesta si de ce?

As putea alege intre ghinde si alge marine. Dar cred ca algele marine sunt o reteta care sper ca va ramane si dupa ce eu nu voi mai fi, iar oamenii vor continua sa o prepare. Intotdeauna primesc mesaje de la oameni care ma intreaba cum sa gatesc algele marine si nu refuz niciodata sa le raspund si sa le explic, complet gratuit. Chiar ieri m-a contactat cineva, pe care nu-l cunosteam si care dorea cateva sfaturi despre cum sa gateasca algele marine. Si imi place sa explic, este gratifiant. 

Daca ar trebui sa va multumiti pentru ceva, pentru ce v-ati fi recunoscator?

Pentru ca nu am renuntat niciodata, chiar si in cele mai grele momente. Poti sa fii doborat la podea, dar apoi trebuie sa te ridici. Intelegi ca nimeni altcineva nu te va ridica in momentele grele, poti avea un prieten sau doi, dar stii, daca nu te ridici singur cand se intampla ceva rau, nu te ridici. Intotdeauna spun ca prima lectie pe care ti-o da viata este atunci cand incepi sa mergi: cazi de multe ori, dar niciodata nu te gandesti sa renunti. Si eu sunt foarte asemanator. Daca se intampla ceva rau, ma ridic, ma sterg de praf si merg mai departe.

Galerie foto. S-a deschis Corinthia Grand Hotel du Boulevard Bucuresti. Primele imagini din interior.